Jump to content

Sign in to follow this  
Aliace

NASA a lansat primul satelit din lume care va măsura umiditatea din sol

Recommended Posts

seceta.jpg

Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes sâmbătă, după două amânări, primul satelit din lume care este capabil să măsoare umiditatea solurilor de pe întreaga suprafaţă a Terrei şi care va permite cercetătorilor să prevadă secetele şi inundaţiile, informează AFP.

Racheta Delta 2, fabricată de United Launch Alliance, care a transportat la bordul ei satelitul SMAP (Soil Moisture Active Passive Mission), a decolat de la baza militară Vandenberg din California, la ora 14.22 GMT.

Satelitul SMAP, care este echipat cu două instrumente ştiinţifice - un radiometru şi un radar -, va efectua măsurători foarte precise ce vizează cantităţile de apă şi de gheaţă conţinute în solurile de pe Terra.

Această misiune va permite oamenilor de ştiinţă să alcătuiască o hartă cu o rezoluţie fără precedent a umidităţii de la suprafaţa Terrei, care va fi actualizată la fiecare două-trei zile. În acest fel, cercetătorii vor putea să prevadă mai bine riscurile de declanşare a secetelor şi riscurile de producere a inundaţiilor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ma uimesc astea deja :))) Eu cat stau inchis in casa si nu le aflu astea si toata ziua sunt cu nasu-n ele :) E chiar foarte impresionant ! Good Job ! You are a big boss :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×